Oleeeeeeeeee!

La provocarea Lilianei, m-am decis sa povestesc o amintire hazlie din calatoriile mele. Initial, as fi vrut sa povestesc despre un loc care imi va ramane mereu in suflet, care m-a impresionat tare mult, dar am sa las acest post serios pe alta data, caci cand am vazut ca Lili a inceput cu Kiev-ul, mi-a facut pofta de ras, asa nebun si colorat! :)

Well, la mine actiunea se petrece prin anul 4 de facultate cand am plecat eu prima data din tara, cu bursa de studii in Granada. Pe vremea aceea aveam buletin de Bacau, iar primaria din Bacau ne sponsoriza biletul de avion pana in locul unde mergeam cu bursa de studii. Insa nu am ales aceasta cale din solidaritate cu prietena cu care plecam (care era din Iasi si primea doar 200 de euro de la Universitate), in plus m-am gandit ca ne vom descurca mai bine in doua, iar un drum de trei zile cu autocarul suna fascinant... Nici nu stiam in ce ma bag.

Ca sa ne incadram in limita a 200 de euro dati de Universitate, am ales un bilet promotie de la o companie de transport european (nu facem reclama), care ne lasa nici mai mult nici mai putin in Roquetas de Mar, de care nu auzisem vreodata. Insa nu ne-am lasat intimidate, din contra! :)

Nu vreau sa va spun cum am ajuns dupa 3 zile de locuit in autocar, cu niste picioare umflate ca de Shrek, cu dureri de spate, coccis si gat, cu haine care se doreau schimbate... o placere... Planul nostru era ca din statia de autobuz unde ne lasa autocarul, sa luam un autocar din "cursele interne" spre Granada. In Granada ca student nu se sta la camin, se sta in chirie. In acest sens, ne-am facut o rezervare la un hostel pana gaseam chirie. Naivele de noi credeam ca vom ajunge in acea seara intr-un pat confortabil dintr-un hostel din Granada.

Stiti cum e socoteala de acasa, aia din targ... Roquetas de Mar pe vremea respectiva era tare mica, partea mare a statiunii era reprezentata de un amplu santier (pesemne erau multi romani acolo la construit hoteluri, locuinte etc si o asemenea cursa era o afacere), nu exista vreo "estacion de autobuses" cum vazusem noi prin alte locatii din Spania de cand intrasem cu autocarul in aceasta tara, am fost pur si simplu lasate cu ditamai valizoaiele intr-o parcare mare si goala. Trebuie sa faceti un exercitiu de imaginatie si sa va inchipuiti cum am ramas amandoua perplexe acolo, clipind des si naiv, dupa ce toata lumea s-a evaporat din jurul nostru, plecand fiecare cu diferite masini care ii asteptau (am calatorit cu romani veniti la munca, care odata ce s-au vazut acolo ne-au lasat sa ne descurcam), langa doua bagaje mari si rosii :D Iar pe o raza de un km nici tipenie de om.

Vedeam ca vine seara si ne-am gandit ca nu ar fi o idee buna sa innoptam intr-o parcare. Am inceput sa mergem in directia locului ce semana a oras tragand dupa noi trollerele, ca sa dam de un om. Am dat, de unul in varsta, care a inceput sa ne zica ceva la ce il intrebasem noi, insa noi nu ii pricepeam nici accentul si vorbea si prea repede pentru noi, obisnuite sa ni se vorbeasca ca la cursurile de limba spaniola, rar si clar. Intr-un final am priceput sa stam langa un stalp ca e posibil sa vina un autobuz care sa ne duca in Almeria :) Am asteptat cred ca 20-30 minute, dar au fost cele mai lungi din viata mea.

Ajungem noi in Almeria, intr-o statie normala de autobuze, cu informatii, peroane, banci de asteptat. Ne ducem sa cerem doua bilete pentru Granada, insa suntem anuntate ca urmatorul autobuz pleaca a doua zi dis-de-dimineata. Prietena mea intreaba daca autogara se inchide peste noapte si este anuntata ca da. Aici fac o paranteza: acum daca s-ar intampla asa ceva, oricine care calatoreste ar avea un buzunar de backup cu niste euroi, insa noi atunci eram studente, banii erau destul de calculati pe transport, hostel, prima luna de chirie si mancare, bani pe care ii primisem la inceput de la parintii nostri, pentru ca la mine la Universitate banii pe bursa intrau pe card cam la o luna dupa ce ajungeai in locatie si te inscriai la facultate ca student erasmus. Deci de aici si varianta cu dormitul in autogara.

Intelegand ca nu se poate, am rugat sa ne indrume spre cel mai apropiat hostel de langa autogara cu preturi rezonabile ca de studenti picati din cer. Intr-un final am ajuns sa simt un pat pufos, un dus racoros si un schimb nou de haine. Absolvisem in cateva ore si cursul de "Spain Introduction", plina de adrenalina aventurii ma simteam ca un bebe proaspat schimbat si hranit, aveam energie sa ajung pe jos in Granada si sa primesc cu bratele deschise in acea noapte si restul experientelor ce urmau sa imi schimbe viata :)

When pain is not a muse

Mi-a fost dor de scris...

Nu am scris pentru ca nu am avut starea necesara, desi am avut idei, tentative... Am ajuns la concluzia ca exista o stare de suferinta si de nefericire care nu e posibila sa iti fie muza. Daca intr-o perioada am observat ca sunt mai obisnuita sa scriu cand sunt mai trista, cuvintele curg altfel, acum mi-am dat seama ca exista un nivel de suferinta despre care nu se poate scrie. Sau cel putin eu nu pot. Pentru ca nu imi pot da sufletul pe tava afara din mine, nu pot vorbi despre mine mai mult decat atat. Pentru ca am ajuns sa simt ca unele suferinte se duc mai usor in singuratate, nu in scris.

Si as fi vrut sa vorbesc, sa urlu, sa tip, sa zic in gura mare care mi-e durerea, insa nu ar fi ajutat cu nimic. Nu as fi vrut nici compatimire, nici reprosuri, nici idei salvatoare, nici mila. Probabil un umar pe care sa imi rezam capul si care sa ma lase sa vorbesc pana ma doare gura, fara sa ma judece. Si am avut, cred ca doar doi am lasat langa mine. Unul din cei doi era langa mine cand ma trezeam dimineata tremurand de frica, pe care il bombardam cu intrebari desi nici bine nu facuse ochi si nu lega doua sinapse, acelasi care era langa mine seara cand imi doream sa adorm si sa ma trezesc a doua zi crezand ca a fost un vis.

De restul oamenilor mi-a fost rusine. O rusine cum nu am mai simtit pana acum. Si pana nu imi trece rusinea, nu le voi putea povesti ce s-a intamplat cu mine.

De cateva saptamani bune am descoperit ce inseamna starea de a zambi cand ti-e a plange. Cand te prefaci ca ti-e bine, cand de fapt in interior mori incet. Inainte de a simti si actiona in acest mod fata de cei cu care am interactionat, am considerat ca starea asta e de maxima ipocrizie, mai ales fata de prietenii pe care ti i-ai ales aproape de sufletul tau. Dar nu e asa. Paradoxal, mintind in exterior, uiti in interior. Pentru momentele cand nu eram doar eu cu gandurile mele, cand eram prea preocupata sa imi fac taskurile la job, sa ascult la masa ce au mai facut prietenii mei, cosmarul meu interior disparea. Aceste momente m-au ajutat sa zambesc si sa rad in tot acest timp.

Se tot spune ca omul cat traieste invata. Pe la 20 de ani eram naiva sa cred ca stiu tare multe, ca detin raspuns la multe din dilemele vietii, dar de curand am realizat ca nu mai stiu nici cat stiam atunci, ca lumea mi se arata tare complicata si incalcita, ca oamenii o tot fac asa si ca putini dintre ei se straduiesc sa o traiasca simplu si frumos. Ca prefera sa se muradareasca de minciuni, sa insele increderea familiei lor, sa adune cat mai multe obiecte crezand ca astea le vor umple sufletele, sa munceasca la o falsa imagine de sine, crezand ca asa vor fi tinuti minte. Iar eu acest lucru nu mi-l doresc, nici pentru mine, nici pentru voi.

Recomandari de filme

Cum sa (nu) faci afaceri in Ro

Zilele trecute primesc telefon de la Omniasig daca vreau sa imi reinnoiesc polita casco. Agentul din telefon ma anunta vesel cat ar fi polita pe anul in curs si cat m-ar ajunge fiecare rata.

In timp ce agentul imi vorbea precipitat si entuziasmat in telefon si imi explica de ce se scumpise fata de anul trecut, eu calculam de zor in cap si ajung cu stupoare la concluzia ca mi-au crescut polita cu 20% pentru o amarata de dauna de 15 milioane. Ii pun frana agentului care nu mai contenea si il intreb cum de a ajuns la o asemenea suma: stie ca masina s-a devalorizat? stie ca ar trebui sa imi bage un bonus de fidelizare ca raman inca o un an tot la ei? Da, dar vedeti ati avut dauna! Ii explic ca dauna a fost mica, ca numai dauna nu se numeste, ca stim amandoi ca de obicei se poarta sume mult mai mari. La care el angelic imi explica: Pai vedeti, dvs anul trecut ne-ati dat 11 milioane, iar dauna a fost de 15 milioane, ne datorati bani! :)))))))))) M-a bufnit rasul in telefon si printre lacrimi de ras ii zic ca i-am platit mult mai mult, sa mai adune si inca 2 ani dinainte, daca este sa calculam asa.

I-am spus ca ma mai gandesc si am pornit apoi la vanatoare de un casco mai avantajos, of course la o firma care in caz de vreo problema sa imi plateasca pagubele, nu sa ma tina prin tribunale. Ma duc la un broker de asigurari, ii explic domnisoarei (cred) la ce firme imi doresc sa inchei o polita, schimbam nr de telefon si urma sa astept de la ea ofertele prin mail.

Dau sa ies din Carrefour, Vlad imi zice sa mai mergem la una. Eu, naiva, cum sa o "insel" pe cealalta?

Ma duc rusinata la al doilea broker, care din prima imi dovedeste ca este mult mai profi: imi ia o gramada de date, imi face si o simulare pe loc sa imi fac o idee si stabilim cand sa imi trimita ofertele si la restul de firme.

Vesela ca exista posibilitatea sa scap de Omniasig, pornesc zglobie prin magazine sa vad pe unde as putea sa cheltui diferenta de bani. Nu am avut prea multa liniste ca a si inceput telefonul sa sune, primul agent cerandu-mi tot felul de date de care avea nevoie pentru simulari. Plec spre casa, telefonul tot mai suna. La fel a doua zi. Intre timp am primit ofertele de la al doilea broker, primul agent inca ma mai suna sa imi ceara date.

Intr-un final dupa ce deja imi incheiasem o noua polita tot la Omniasig (deoarece conform celor spuse de al doilea broker alte firme serioase precum Groupama, Generali sau Tiriac imi fac numai full casco si se ajungeau la sume mai mari decat ce imi oferisera cei de la O) primesc mail de la primul broker cu ofertele. Numai ca nu pentru masina mea, ci pentru un domn, pentru un ford, la cu totul alte firme decat mi-as fi dorit. M-am distrat: i-a luat o saptamana ca sa imi trimita oferta altcuiva.

Concluzii:

1) desi muncesc pe comisioane, multi tot fac treaba de mantuiala

2) tinand cont de (1) mereu sa faceti in asa fel incat sa iesiti voi in avantaj, in sensul ca nu porniti cu ideea ca toata lumea isi face treaba la fel ca voi - cu aceeasi seriozitate (eu asa tot gandesc si gresesc)

3) se pare ca ma voi duce personal la Groupama si Generali sa verific informatiile si sa vad daca voi mai schimba firma de casco sau voi renunta la anul de tot la o asemenea asigurare.

Momentan am platit o rata din casco si sunt asigurata (a se citi si linistita), dar daca cei de sus imi fac o oferta mai buna, ma reorientez :D

Sursa foto

I did it my way...

De curand am terminat de citit "Pierderea virginitatii", autobiografia lui Richard Branson. De felul meu, nu citesc carti despre afaceri, negociere, management sau leadership, dar din cate auzisem aceasta carte era ceva mai mult decat atat.

Desi este o lectura usoara (mai putin ultimele 2 capitole :)), cartea e plina de aventura, te tine in priza si reuseste sa te fascineze modul in care din nimic, prin multa perseverenta si determinare, s-a nascut ceva - brandul Virgin.

Richard este un tip non-conformist, carismatic, caruia ii plac provocarile, tentat mereu de tot ce este nou. Aceste lucruri si-au pus amprenta pe ceea ce a vandut si a reprezentat de-a lungul timpului brandul Virgin si, desi de multe ori a fost considerat (chiar si de mine, cand citeam) nebun/incapatanat in deciziile pe care le-a luat, s-a dovedit in final ca reteta succesului a functionat! Iar dupa parerea mea, acest lucru a fost datorita faptului ca nu a urmarit niciodata direct profitul, ci calitatea ridicata a serviciilor oferite clientilor. De la case de discuri si magazine de muzica a ajuns la companii aeriene, transporturi feroviare, bauturi racoritoare, telefonie mobila, cosmetice, asigurari, cluburi si.... turism spatial.

Intr-o lume in care practic nu mai ai timp de nimic in afara de munca, la Richard timpul se imparte intre afaceri si familie, prieteni, distractie si aventura (A fost primul care a reusit sa traverseze Atlanticul cu ajutorul balonului cu aer cald si mai apoi a traversat oceanul Pacific, din Japonia in Canada, doborand astfel doua recorduri mondiale).

Este o carte plina de optimism, un model interesant nu numai pentru afaceri: sa iti urmezi visele, oricat de imposibile ar parea la prima vedere...

O recomand printre cartile de concediu :)

Imi place la nebunie...

Time goes by...

Astazi mi-am facut ordine prin mailuri (ma apuca cateodata... incredibil, dar nu sunt ordonata all the time sau in orice aspect al vietii.. :D) si am dat de o "corespondenta" mai veche cu un drag prieten pe care l-am cunoscut in facultate. Ma rog, ne-am cunoscut in facultate, am lucrat in aceeasi organizatie studenteasca, insa fiind mai mare a si absolvit inaintea mea. Fapt pentru care am tinut legatura la distanta prin mailuri. Spun distanta pentru ca nu a ramas in Iasi, iar intreaga noastra corespondenta s-a derulat pe fundalul unor deziluzii sentimentale pe care amandoi le traiam in acelasi timp.

Intotdeauna l-am simtit apropiat si dornic sa ma protejeze, un fel de frate pe care nu l-am avut niciodata, insa pana astazi nu mi-am dat seama niciodata cat de prostuta puteam fi. Atatea sfaturi bune mi-a dat (pe care abia acum imi dau seama de ele), iar eu pur si simplu imi doream in acel moment sa imi zica solutia salvatoare, rapida, care sterge totul cu buretele si ma ajuta sa ma ridic a doua zi din pat si sa uit ce s-a intamplat.

Ne scriam mailuri lungi, precum foi din jurnal adolescentin, cu tot ce faceam, insa mai ales cu ce imi "recomanda" el sa fac atata timp cat inca mai eram in facultate si detineam ceva tare pretios: timp. Astazi mi s-a umplut inima de nostalgie si de un pic de regret: ca nu am inteles la momentul potrivit ce a vrut sa imi spuna. Ca au trecut 6 ani si abia acum totul e evident. Nu, nu am inteles de vorba buna :)), mi-au trebuit lectii....

Ce am scris mai jos, face parte dintr-unul din mailurile noastre, un citat imprumutat de la Jorge Luis Borges:

"Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete…ca sarutarile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni, si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate in astazi si acum, pentru ca terenul lui “maine” este prea nesigur pentru a face planuri … si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatatea drumului.

Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult, pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza. Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si invata ca intr-adevar poate suporta, ca intr-adevar are forta, ca intr-adevar e valoros, si omul invata si invata … si cu fiece zi invata.

Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun, inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut. Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti. Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.

Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii. Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit. Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face. Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia nu va mai fi la aceeasi intensitate. Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece. Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata.

Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret. Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai. Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment. Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur,iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt… Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens.

Dar din pacate, se invata doar cu timpul…"

Privind inapoi (cu toate greselile pe care le-am facut) anii facultatii au fost niste ani minunati :)