Readings from 2011

Yup... books again! :D

Ca sa va inspirati, am o lista mai jos cu ce am citit eu pana acum in 2011. Nu e prea mare lista, in comparatie cu a altora, poate cu mai mult timp la indemana, dar recunosc progrese fata de anii precedenti :D

1. Bantuitii - a lui Palahniuk
2. Flori pentru Algernon - Daniel Keyes
3. Pierderea virginitatii - autobiografia lui Richard Branson
4. Cu sange rece - Truman Capote
5. Uimire si cutremur - Amelie Nothomb
6. Igiena asasinului - Amelie Nothomb
7. Antichrista - Amelie Nothomb
8. Atentat - Amelie Nothomb
9. Orasul si cainii - Mario Vargas Llosa
10. Padurea norvegiana - Haruki Murakami
11. Iubita mea, Sputnik - Haruki Murakami
12. La sud de granita, la vest de soare - Haruki Murakami
13. Domnul cu coasa - Terry Pratchet (in seara asta isi gaseste sfarsitul)

Anul mai are vreo 2 luni pana sa se incheie, asa ca cele 4 carti de pe noptiera mea, care isi asteapta randul, sper sa incapa in acelasi 2011.

Parerea mea despre Amelie Nothomb

Am ramas datoare sa va spun despre mine si Amelie Nothomb. Tin sa rectific ce am scris, nu a fost o obsesie, ci mai degraba o curiozitate de a o citi. Dar care nu s-a oprit la primul roman, caci nu am fost convinsa. Nu am putut de la primul roman sa imi fac o impresie.

Nu sunt un mare fan "hai sa citim ce e la moda", insa auzind pe atatia cat apreciaza romanele lui Amelie Nothomb nu pot sa ascund ca am fost curioasa sa vad si eu despre ce este vorba. De asemenea, nu stiu daca mai e in voga Amelie, dar eu fiind ceva mai in urma cu stirile abia anul asta am citit mai multe recenzii (cel putin la unii) pozitive in legatura cu romanele sale.

Amelie Nothomb m-a intrigat prin faptul ca scrie mult, vreo 2-3 romane pe an, din care publica unul. Dupa cum marturiseste ea, asa se pare ca s-a vindecat de anorexie. Mi s-a mai parut fascinant, de data asta, faptul ca s-a nascut in Japonia si intreaga sa copilarie/adolescenta a fost o calatorie lunga prin lume: a trait in Japonia, China, SUA, Bangladesh, Birmania, Laos.

Uimire si cutremur - mi-a dezvaluit o fata a Japoniei care nu mi-a placut in mod deosebit. Nu stiu daca mai este valabila si in zilele noastre (totusi romanul a fost scris in 1999), dar cred ca exista stropi de actualitate; practic este un roman autobiografic, povestind socul cultural de care are parte Amelie in momentul cand se intoarce in Japonia idilica (cum o avea ea in minte, de pe vremea cand era copil si crescuse acolo) ca angajata a unei companii japoneze. "Amuzamentul" consta in faptul ca din cauza unor mentalitati culturale diferite, Amelie comite "greseala" dupa "greseala" ceea ce o retrogradeaza in job pana la pozitia de femeie de serviciu la toaleta firmei japoneze. De-alungul intregului roman scriitoarea nu isi pierde umorul si optimismul, ceea ce face din carte o lectura delicioasa. Cu toate acestea, romanul e subtirel, compozitia usurica, finalul brusc si abrupt.

Igiena asasinului - iarasi o carte subtirica, cu titlu de film, dar cu ceva mai multe idei complexe decat lasa sa se intrevada la prima rasfoire. Cartea e povestea trecutului personajului principal, un scriitor obez si misogin, laureat al premiului nobel pentru literatura si un presupus geniu. El este bolnav de un soi rar de cancer si inainte sa moara este de acord sa dea 5 interviuri la 5 ziaristi. Romanul este de fapt doar un dialog intre scriitorul arogant si acesti ziaristi, ultimul dintre ei fiind si singurul care se ridica la inaltimea cinismului personajului principal. Partea mai filozofica expune de fapt ideile scriitoarei despre literatura, ideal si dragostea absoluta. Am apreciat cartea pentru cinismul cu care este scrisa si umorul negru, dar iarasi m-a dezamagit ca pe cat de bine este structurat personajul "negativ" pe atat de repede este si lichidat la final.

Antichrista - cred ca mi-a placut cel mai putin din cele 4 citite, insa nu e de lepadat. Are umor, ironie, cinism (ingredientele care mi-au placut la Amelie Nothomb), insa probabil subiectul nu l-am savurat. Este vorba despre relatia dintre doua studente, una cam antisociala, retrasa si plina de complexe si alta foarte populara, seducatoare si mereu in centrul atentiei. Relatia (bolnava) dintre cele doua se dovedeste a fi una de sadism si manipulare, studenta singura fiind cea supusa torturii, dar care in final se hotaraste sa isi schimbe soarta.

Atentat - este povestea celui mai urat om din lume care se indragosteste iremediabil de o domnisoara (in viziunea sa, cea mai frumoasa de pe lume). Ea insa e indragostita de un pictor plin de sine, care o trateaza cu indiferenta, incat personajul principal incearca obsesiv sa o desparta de el. La sfarsit nu are nimeni de castigat :)

Plusuri:

- ma repet cand spun umorul negru, ironia si sarcasmul din plin

- personajele negative sunt atat de bine conturate incat ajungi sa le urasti chiar daca nu participi efectiv la actiune

- carti subtirele si ok de concediu

Minusuri:

- cartile sunt subtirele, mi se par mai mult nuvele si mai putin romane

- finalurile sunt prea din scurt, nu ti se da satisfactia unui sfarsit pe masura personajului negativ, ramai cu senzatia ca nici pe tine ca cititor autoarea nu te place prea mult

Update la septembrie

E tare nasol sa te muti, mai ales ca mie nici nu imi place! Imi aduc aminte cand eram mica ma jucam de-a facutul bagajelor si de-a schimbatul caselor, atunci era palpitant, acum mi se pare o corvoada. Realizezi cate prostii ai putut strange de-a lungul timpului si oricat ar incerca sa te ajute cineva la impachetat, decizia unde sa pui un lucru (intr-o cutie sau la gunoi) iti apartine. Asa ca sfatul meu este, cand va mutati, daca aveti multe chestii adunate, chemati-va ajutoare doar la carat :)

Petrecerea a iesit bine, fara modestie mancarea si tortul mi-au fost laudate si nu am sa ma ascund :D Dar e multa bataie de cap si risti sa nu apuci sa te distrezi daca incerci sa o faci cat mai clasica (de ex, cu tacamuri normale si vesela de ceramica). Cand sunt multe persoane se aduna la final o gramada de spalat, de fapt nu doar la final, ci si pe parcurs ca nimeni nu mai stie ce furculita a folosit acum 5 min si cand tocmai a venit un platou ar prefera un tacam curat. De aceea transmit si eu mai departe ce am invatat - plasticul e buuuuuun! Tacamuri de unica folosinta, farfurii de unica folosinta, pahare de unica folosinta si un cos mare sub masa! Iar la sfarsitul petrecerii ajungi chiar sa te si odihnesti! :)

Si daca azi tot mai simt "tare" in sfaturi... inchei cu "atunci cand iti merge prost, se continua prost. shit happens."

Toate bune!

Un zambet trist

"Ei bine, stai linistit, Kizuki, a fost a ta de la bun inceput. Probabil ca asa a fost sa fie, acolo-i locul ei, dar sa stii ca in lumea asta imperfecta in care traiesc eu, am facut tot ce s-a putut pentru Naoko. Mi-am dat toata silinta sa ne fie bine la amandoi, sa incepem o viata noua. Asta e, n-am ce-i face. E a ta acum, pe tine te-a ales. Naoko si-a pus funia de gat in padurea aceea intunecata precum adancul sufletului ei. Candva, de mult, Kizuki, ai luat o particica din mine si ai dus-o pe lumea aceea a mortilor. Acum, Naoko a mai luat o particica cu ea. Uneori am impresia ca sunt doar un paznic de muzeu. Dar stii ce muzeu? Un muzeu gol, pe care nu il viziteaza nimeni si pe care eu il pazesc doar pentru mine." (Padurea norvegiana - Haruki Murakami)

Anul asta am facut o obsesie, pentru Amelie Nothomb, despre care am sa dezvolt cu alta ocazie, iar acum am trecut la alta: Murakami. Nu as sti daca sa il recomand, stiu doar ca nu l-as recomanda oricui, mai ales daca este intr-o stare emotionala mai fragila. Caci Murakami parca vine la pachet cu o lama. Pare straniu, pare trist, deprimant, uscat, te lasa fara aer, te ridica, te face sa zambesti, te aduce la lacrimi, nu te lasa indiferent. Ajunge sa devina addictive. Nu il poti lasa din mana. Eu trec la urmatoarea carte.

Let's party!

A venit toamna... Este luna septembrie, luna mea. O luna in care in fiecare an imi doresc si imi planific activitati pasnice, doar pentru mine, dar iese altceva. Iar anul asta luna pare mai agitata ca nicicand!

Asta pentru ca luna asta m-am decis sa ma mut, dar sa imi fac si ziua :) M-am decis sa ma mut mai de mult, dar in aceasta luna are efectiv loc "transhumanta". Imi faceam ziua si in alti ani, dar ieseam in oras pe rand cu diferite(i) prietene(i) si mi s-a facut dor de un party cum aveam cand eram mica. Well, nu va fi chiar ca atunci, plus ca nici nu imi doresc sa imi gasesc invitatii pe sub mese sau mancand pasta de dinti (dap, cam asa era la mine in bloc :D), dar as vrea for once sa fie cei dragi mie la un loc si pentru o seara sa ne bucuram ca ne cunoastem.

Spun asta pentru ca nu o data am avut nostalgia studentiei, cand viata parea un pic mai usoara, mai lipsita de griji, cand clar aveai mai putine responsabilitati; si chiar daca nu mai suntem studenti, pana nu plecam in 7 zari sau nu ne inmultim ca iepurii si nu ne mai vedem capul de treburi, e timpul sa profitam ca inca nu bifam casuta cu 3 in fata, sa ne imbracam cu dichis, sa scoatem din cutie pantofii inalti, sa zambim cat mai mult la poze si sa dansam!

Eu asta intentionez sa fac, asta daca ajung cu bine in ziua X, ca acum nu imi vad capul de cautat retete pentru marele eveniment si de facut ordine si curatenie pentru primit oaspeti :)

Oleeeeeeeeee!

La provocarea Lilianei, m-am decis sa povestesc o amintire hazlie din calatoriile mele. Initial, as fi vrut sa povestesc despre un loc care imi va ramane mereu in suflet, care m-a impresionat tare mult, dar am sa las acest post serios pe alta data, caci cand am vazut ca Lili a inceput cu Kiev-ul, mi-a facut pofta de ras, asa nebun si colorat! :)

Well, la mine actiunea se petrece prin anul 4 de facultate cand am plecat eu prima data din tara, cu bursa de studii in Granada. Pe vremea aceea aveam buletin de Bacau, iar primaria din Bacau ne sponsoriza biletul de avion pana in locul unde mergeam cu bursa de studii. Insa nu am ales aceasta cale din solidaritate cu prietena cu care plecam (care era din Iasi si primea doar 200 de euro de la Universitate), in plus m-am gandit ca ne vom descurca mai bine in doua, iar un drum de trei zile cu autocarul suna fascinant... Nici nu stiam in ce ma bag.

Ca sa ne incadram in limita a 200 de euro dati de Universitate, am ales un bilet promotie de la o companie de transport european (nu facem reclama), care ne lasa nici mai mult nici mai putin in Roquetas de Mar, de care nu auzisem vreodata. Insa nu ne-am lasat intimidate, din contra! :)

Nu vreau sa va spun cum am ajuns dupa 3 zile de locuit in autocar, cu niste picioare umflate ca de Shrek, cu dureri de spate, coccis si gat, cu haine care se doreau schimbate... o placere... Planul nostru era ca din statia de autobuz unde ne lasa autocarul, sa luam un autocar din "cursele interne" spre Granada. In Granada ca student nu se sta la camin, se sta in chirie. In acest sens, ne-am facut o rezervare la un hostel pana gaseam chirie. Naivele de noi credeam ca vom ajunge in acea seara intr-un pat confortabil dintr-un hostel din Granada.

Stiti cum e socoteala de acasa, aia din targ... Roquetas de Mar pe vremea respectiva era tare mica, partea mare a statiunii era reprezentata de un amplu santier (pesemne erau multi romani acolo la construit hoteluri, locuinte etc si o asemenea cursa era o afacere), nu exista vreo "estacion de autobuses" cum vazusem noi prin alte locatii din Spania de cand intrasem cu autocarul in aceasta tara, am fost pur si simplu lasate cu ditamai valizoaiele intr-o parcare mare si goala. Trebuie sa faceti un exercitiu de imaginatie si sa va inchipuiti cum am ramas amandoua perplexe acolo, clipind des si naiv, dupa ce toata lumea s-a evaporat din jurul nostru, plecand fiecare cu diferite masini care ii asteptau (am calatorit cu romani veniti la munca, care odata ce s-au vazut acolo ne-au lasat sa ne descurcam), langa doua bagaje mari si rosii :D Iar pe o raza de un km nici tipenie de om.

Vedeam ca vine seara si ne-am gandit ca nu ar fi o idee buna sa innoptam intr-o parcare. Am inceput sa mergem in directia locului ce semana a oras tragand dupa noi trollerele, ca sa dam de un om. Am dat, de unul in varsta, care a inceput sa ne zica ceva la ce il intrebasem noi, insa noi nu ii pricepeam nici accentul si vorbea si prea repede pentru noi, obisnuite sa ni se vorbeasca ca la cursurile de limba spaniola, rar si clar. Intr-un final am priceput sa stam langa un stalp ca e posibil sa vina un autobuz care sa ne duca in Almeria :) Am asteptat cred ca 20-30 minute, dar au fost cele mai lungi din viata mea.

Ajungem noi in Almeria, intr-o statie normala de autobuze, cu informatii, peroane, banci de asteptat. Ne ducem sa cerem doua bilete pentru Granada, insa suntem anuntate ca urmatorul autobuz pleaca a doua zi dis-de-dimineata. Prietena mea intreaba daca autogara se inchide peste noapte si este anuntata ca da. Aici fac o paranteza: acum daca s-ar intampla asa ceva, oricine care calatoreste ar avea un buzunar de backup cu niste euroi, insa noi atunci eram studente, banii erau destul de calculati pe transport, hostel, prima luna de chirie si mancare, bani pe care ii primisem la inceput de la parintii nostri, pentru ca la mine la Universitate banii pe bursa intrau pe card cam la o luna dupa ce ajungeai in locatie si te inscriai la facultate ca student erasmus. Deci de aici si varianta cu dormitul in autogara.

Intelegand ca nu se poate, am rugat sa ne indrume spre cel mai apropiat hostel de langa autogara cu preturi rezonabile ca de studenti picati din cer. Intr-un final am ajuns sa simt un pat pufos, un dus racoros si un schimb nou de haine. Absolvisem in cateva ore si cursul de "Spain Introduction", plina de adrenalina aventurii ma simteam ca un bebe proaspat schimbat si hranit, aveam energie sa ajung pe jos in Granada si sa primesc cu bratele deschise in acea noapte si restul experientelor ce urmau sa imi schimbe viata :)

When pain is not a muse

Mi-a fost dor de scris...

Nu am scris pentru ca nu am avut starea necesara, desi am avut idei, tentative... Am ajuns la concluzia ca exista o stare de suferinta si de nefericire care nu e posibila sa iti fie muza. Daca intr-o perioada am observat ca sunt mai obisnuita sa scriu cand sunt mai trista, cuvintele curg altfel, acum mi-am dat seama ca exista un nivel de suferinta despre care nu se poate scrie. Sau cel putin eu nu pot. Pentru ca nu imi pot da sufletul pe tava afara din mine, nu pot vorbi despre mine mai mult decat atat. Pentru ca am ajuns sa simt ca unele suferinte se duc mai usor in singuratate, nu in scris.

Si as fi vrut sa vorbesc, sa urlu, sa tip, sa zic in gura mare care mi-e durerea, insa nu ar fi ajutat cu nimic. Nu as fi vrut nici compatimire, nici reprosuri, nici idei salvatoare, nici mila. Probabil un umar pe care sa imi rezam capul si care sa ma lase sa vorbesc pana ma doare gura, fara sa ma judece. Si am avut, cred ca doar doi am lasat langa mine. Unul din cei doi era langa mine cand ma trezeam dimineata tremurand de frica, pe care il bombardam cu intrebari desi nici bine nu facuse ochi si nu lega doua sinapse, acelasi care era langa mine seara cand imi doream sa adorm si sa ma trezesc a doua zi crezand ca a fost un vis.

De restul oamenilor mi-a fost rusine. O rusine cum nu am mai simtit pana acum. Si pana nu imi trece rusinea, nu le voi putea povesti ce s-a intamplat cu mine.

De cateva saptamani bune am descoperit ce inseamna starea de a zambi cand ti-e a plange. Cand te prefaci ca ti-e bine, cand de fapt in interior mori incet. Inainte de a simti si actiona in acest mod fata de cei cu care am interactionat, am considerat ca starea asta e de maxima ipocrizie, mai ales fata de prietenii pe care ti i-ai ales aproape de sufletul tau. Dar nu e asa. Paradoxal, mintind in exterior, uiti in interior. Pentru momentele cand nu eram doar eu cu gandurile mele, cand eram prea preocupata sa imi fac taskurile la job, sa ascult la masa ce au mai facut prietenii mei, cosmarul meu interior disparea. Aceste momente m-au ajutat sa zambesc si sa rad in tot acest timp.

Se tot spune ca omul cat traieste invata. Pe la 20 de ani eram naiva sa cred ca stiu tare multe, ca detin raspuns la multe din dilemele vietii, dar de curand am realizat ca nu mai stiu nici cat stiam atunci, ca lumea mi se arata tare complicata si incalcita, ca oamenii o tot fac asa si ca putini dintre ei se straduiesc sa o traiasca simplu si frumos. Ca prefera sa se muradareasca de minciuni, sa insele increderea familiei lor, sa adune cat mai multe obiecte crezand ca astea le vor umple sufletele, sa munceasca la o falsa imagine de sine, crezand ca asa vor fi tinuti minte. Iar eu acest lucru nu mi-l doresc, nici pentru mine, nici pentru voi.

Recomandari de filme

Cum sa (nu) faci afaceri in Ro

Zilele trecute primesc telefon de la Omniasig daca vreau sa imi reinnoiesc polita casco. Agentul din telefon ma anunta vesel cat ar fi polita pe anul in curs si cat m-ar ajunge fiecare rata.

In timp ce agentul imi vorbea precipitat si entuziasmat in telefon si imi explica de ce se scumpise fata de anul trecut, eu calculam de zor in cap si ajung cu stupoare la concluzia ca mi-au crescut polita cu 20% pentru o amarata de dauna de 15 milioane. Ii pun frana agentului care nu mai contenea si il intreb cum de a ajuns la o asemenea suma: stie ca masina s-a devalorizat? stie ca ar trebui sa imi bage un bonus de fidelizare ca raman inca o un an tot la ei? Da, dar vedeti ati avut dauna! Ii explic ca dauna a fost mica, ca numai dauna nu se numeste, ca stim amandoi ca de obicei se poarta sume mult mai mari. La care el angelic imi explica: Pai vedeti, dvs anul trecut ne-ati dat 11 milioane, iar dauna a fost de 15 milioane, ne datorati bani! :)))))))))) M-a bufnit rasul in telefon si printre lacrimi de ras ii zic ca i-am platit mult mai mult, sa mai adune si inca 2 ani dinainte, daca este sa calculam asa.

I-am spus ca ma mai gandesc si am pornit apoi la vanatoare de un casco mai avantajos, of course la o firma care in caz de vreo problema sa imi plateasca pagubele, nu sa ma tina prin tribunale. Ma duc la un broker de asigurari, ii explic domnisoarei (cred) la ce firme imi doresc sa inchei o polita, schimbam nr de telefon si urma sa astept de la ea ofertele prin mail.

Dau sa ies din Carrefour, Vlad imi zice sa mai mergem la una. Eu, naiva, cum sa o "insel" pe cealalta?

Ma duc rusinata la al doilea broker, care din prima imi dovedeste ca este mult mai profi: imi ia o gramada de date, imi face si o simulare pe loc sa imi fac o idee si stabilim cand sa imi trimita ofertele si la restul de firme.

Vesela ca exista posibilitatea sa scap de Omniasig, pornesc zglobie prin magazine sa vad pe unde as putea sa cheltui diferenta de bani. Nu am avut prea multa liniste ca a si inceput telefonul sa sune, primul agent cerandu-mi tot felul de date de care avea nevoie pentru simulari. Plec spre casa, telefonul tot mai suna. La fel a doua zi. Intre timp am primit ofertele de la al doilea broker, primul agent inca ma mai suna sa imi ceara date.

Intr-un final dupa ce deja imi incheiasem o noua polita tot la Omniasig (deoarece conform celor spuse de al doilea broker alte firme serioase precum Groupama, Generali sau Tiriac imi fac numai full casco si se ajungeau la sume mai mari decat ce imi oferisera cei de la O) primesc mail de la primul broker cu ofertele. Numai ca nu pentru masina mea, ci pentru un domn, pentru un ford, la cu totul alte firme decat mi-as fi dorit. M-am distrat: i-a luat o saptamana ca sa imi trimita oferta altcuiva.

Concluzii:

1) desi muncesc pe comisioane, multi tot fac treaba de mantuiala

2) tinand cont de (1) mereu sa faceti in asa fel incat sa iesiti voi in avantaj, in sensul ca nu porniti cu ideea ca toata lumea isi face treaba la fel ca voi - cu aceeasi seriozitate (eu asa tot gandesc si gresesc)

3) se pare ca ma voi duce personal la Groupama si Generali sa verific informatiile si sa vad daca voi mai schimba firma de casco sau voi renunta la anul de tot la o asemenea asigurare.

Momentan am platit o rata din casco si sunt asigurata (a se citi si linistita), dar daca cei de sus imi fac o oferta mai buna, ma reorientez :D

Sursa foto

I did it my way...

De curand am terminat de citit "Pierderea virginitatii", autobiografia lui Richard Branson. De felul meu, nu citesc carti despre afaceri, negociere, management sau leadership, dar din cate auzisem aceasta carte era ceva mai mult decat atat.

Desi este o lectura usoara (mai putin ultimele 2 capitole :)), cartea e plina de aventura, te tine in priza si reuseste sa te fascineze modul in care din nimic, prin multa perseverenta si determinare, s-a nascut ceva - brandul Virgin.

Richard este un tip non-conformist, carismatic, caruia ii plac provocarile, tentat mereu de tot ce este nou. Aceste lucruri si-au pus amprenta pe ceea ce a vandut si a reprezentat de-a lungul timpului brandul Virgin si, desi de multe ori a fost considerat (chiar si de mine, cand citeam) nebun/incapatanat in deciziile pe care le-a luat, s-a dovedit in final ca reteta succesului a functionat! Iar dupa parerea mea, acest lucru a fost datorita faptului ca nu a urmarit niciodata direct profitul, ci calitatea ridicata a serviciilor oferite clientilor. De la case de discuri si magazine de muzica a ajuns la companii aeriene, transporturi feroviare, bauturi racoritoare, telefonie mobila, cosmetice, asigurari, cluburi si.... turism spatial.

Intr-o lume in care practic nu mai ai timp de nimic in afara de munca, la Richard timpul se imparte intre afaceri si familie, prieteni, distractie si aventura (A fost primul care a reusit sa traverseze Atlanticul cu ajutorul balonului cu aer cald si mai apoi a traversat oceanul Pacific, din Japonia in Canada, doborand astfel doua recorduri mondiale).

Este o carte plina de optimism, un model interesant nu numai pentru afaceri: sa iti urmezi visele, oricat de imposibile ar parea la prima vedere...

O recomand printre cartile de concediu :)

Imi place la nebunie...

Time goes by...

Astazi mi-am facut ordine prin mailuri (ma apuca cateodata... incredibil, dar nu sunt ordonata all the time sau in orice aspect al vietii.. :D) si am dat de o "corespondenta" mai veche cu un drag prieten pe care l-am cunoscut in facultate. Ma rog, ne-am cunoscut in facultate, am lucrat in aceeasi organizatie studenteasca, insa fiind mai mare a si absolvit inaintea mea. Fapt pentru care am tinut legatura la distanta prin mailuri. Spun distanta pentru ca nu a ramas in Iasi, iar intreaga noastra corespondenta s-a derulat pe fundalul unor deziluzii sentimentale pe care amandoi le traiam in acelasi timp.

Intotdeauna l-am simtit apropiat si dornic sa ma protejeze, un fel de frate pe care nu l-am avut niciodata, insa pana astazi nu mi-am dat seama niciodata cat de prostuta puteam fi. Atatea sfaturi bune mi-a dat (pe care abia acum imi dau seama de ele), iar eu pur si simplu imi doream in acel moment sa imi zica solutia salvatoare, rapida, care sterge totul cu buretele si ma ajuta sa ma ridic a doua zi din pat si sa uit ce s-a intamplat.

Ne scriam mailuri lungi, precum foi din jurnal adolescentin, cu tot ce faceam, insa mai ales cu ce imi "recomanda" el sa fac atata timp cat inca mai eram in facultate si detineam ceva tare pretios: timp. Astazi mi s-a umplut inima de nostalgie si de un pic de regret: ca nu am inteles la momentul potrivit ce a vrut sa imi spuna. Ca au trecut 6 ani si abia acum totul e evident. Nu, nu am inteles de vorba buna :)), mi-au trebuit lectii....

Ce am scris mai jos, face parte dintr-unul din mailurile noastre, un citat imprumutat de la Jorge Luis Borges:

"Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete…ca sarutarile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni, si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate in astazi si acum, pentru ca terenul lui “maine” este prea nesigur pentru a face planuri … si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatatea drumului.

Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult, pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza. Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si invata ca intr-adevar poate suporta, ca intr-adevar are forta, ca intr-adevar e valoros, si omul invata si invata … si cu fiece zi invata.

Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun, inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut. Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti. Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.

Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii. Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit. Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face. Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia nu va mai fi la aceeasi intensitate. Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece. Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata.

Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret. Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai. Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment. Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur,iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt… Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens.

Dar din pacate, se invata doar cu timpul…"

Privind inapoi (cu toate greselile pe care le-am facut) anii facultatii au fost niste ani minunati :)

Tip top minitop

In ultima perioada sunt un mic dezastru in bucatarie: intai am facut un risotto cumplit, apoi am inundat cuptorul cu mierea care imi curgea din prajitura mea cu caramel si portocale - incat am ajuns sa pun tava prajiturii intr-o a doua tava, cea de a doua tava ramanand cu grave arsuri de gradul 3 (care poate doar un burete de sarma cu experienta mai are sanse sa i le scoata...), in final ajungand si un simplu pui cu cartofi la punga sa il ard si sa il usuc (reteta pe care o faceam cel mai rapid si cel mai bine, oricata treaba aveam). Acum sunt sigura ca si mancarea pe care i-am dat-o Denisei (tinea post) avea legumele nefacute si sunt sigura ca mai mult foamea si frica sa nu fac o criza de fata cu ea in bucataria mea mica, au indemnat-o sa manance cuscus-ul cu legume... Cred ca am sa stau departe o vreme de bucatarie. Nu de alta, dar poate intoxic pana la urma pe cineva.

Dar nu de asta sunt trista. Ci pentru ca o perioada trebuie sa fac o pauza la citit belestristica si sa ma apuc de ceva mai legat de profesia mea. Asa ca in ultima vreme sunt precum un copil in fata unei vitrine de cofetarie... Citesc recenzii, imi doresc o gramada de carti sa le cumpar si imi ard manutele sa incep sa le rasfoiesc si sa le citesc. Abia astept sa citesc Cu sange rece si apoi sa vad filmul Capote. Da, in ordinea asta.

Dar pana apuc sa fac ce am zis mai sus, am sa va povestesc despre ce carti mi-am mai cumparat (si nu le-am citit) si am sa ma mai plang ca stau si se uita rugatoare la mine :) Pana la urmatoarul post bocitor insa, m-am gandit la trecut :D Mai exact la ce mi s-a lipit de suflet din cartile citite post-facultate :) si pe care le-as recomanda daca as fi intrebata. Si cum imi place sa fac liste, am copt-o (fara sa stric nimic) si pe cea de jos, cu mentiunea ca nu conteaza ordinea

1. Arta conversatiei - Ileana Vulpescu
2. Eseuri de indragostit - Alain de Botton
3. Mandrie si prejudecata - Jane Austen
4. Flori pentru Algernon - Daniel Keyes
5. Insuportabila usuratate a fiintei - Milan Kundera
6. Micul print - Antoine de Saint-Exupery
7. Doamna Bovary - Gustave Flaubert
8. Marele Gatsby - F. Scott Fitzgerald
9. Colectionarul - John Fowles
10. Cartea despre femei - Osho

Want to leave far...

O floare pentru toate

Azi e zi de rasfat, e zi de voie buna si de soare. O zi in care merita sa ne indragostim din nou. De noi!

E o zi in care trebuie sa ne amintim sa nu ne mai lasam pe mereu pe ultimul plan, in care sa ne aducem aminte ca suntem femei si sa ne comportam ca atare.

Nu am sa fac referire la barbati si la faptul ca macar azi trebuie sa isi pretuiasca mama, sotia, prietena, sora, logodnica, iubita. E ziua noastra si in primul noi trebuie sa invatam sa stim sa ne pretuim, sa ne iubim, sa ne respectam.

Iubeste-te si pleaca cand esti inselata, batuta, murdarita si injosita.

Respecta-te si fa curatenie in viata ta.

Fii o mama responsabila si nu distruge viata copilului tau, nu il abandona, nu il priva de dragostea ta, nu il priva de scoala.

Nu uita de sanatatea ta, e importanta ca sa ai grija de restul din jurul tau la care tii.

Nu uita de locul pe care il ocupi in cuplu, in familie, in viata prietenelor tale, in viata parintilor tai, fii tu cea care aduce o vorba buna, o speranta, alinarea, iubirea.

Azi e zi de rasfat, o zi de voie buna si de soare...

Cescuta

Am sa va scriu astazi o poveste care mi-e foarte draga mie. Ea zice asa:

O familie a plecat intr-o excursie in Anglia pentru a cumpara ceva dintr-un frumos magazin de antichitati, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la casatorie. Amandorora le placeau antichitatile si produsele din argila, ceramice, in special cestile de ceai. Au observat o ceasca exceptionala si au intrebat:”Putem sa vedem cescuta aceea? Nu am vazut niciodata ceva atat de frumos.”

In timp ce doamna le oferea ceea ce cerusera, cescuta de ceai a inceput sa vorbeasca: “Voi nu puteti sa intelegeti. Nu am fost de la inceput o cescuta de ceai. Candva am fost doar un bulgare de argila rosie. Stapanul m-a luat si m-a rulat, m-a batut tare, m-a framantat in repetate randuri iar eu am strigat: “Nu face asta!”,“Nu-mi place!” “Lasa-ma in pace,” dar el a zambit doar si a spus cu blandete: “Inca nu!”

Apoi, ah! Am fost asezata pe o roata si am fost invartita, invartita, invartita. ”Opreste!” Ametesc! O sa-mi fie rau!” am strigat. Dar stapanul doar a dat din cap si a spus, linistit: ”Inca nu.” M-a invartit, m-a framantat si m-a lovit si m-a modelat pana a obtinut forma care i-a convenit si apoi m-a bagat in cuptor. Niciodata nu am simtit atata caldura. Am strigat, am batut si am izbit usa ... “Ajutor! Scoate-ma de aici!” Puteam sa-l vad printr-o deschizatura si puteam citi pe buzele sale in timp ce clatina din cap dintr-o parte in alta: ”Inca nu.”

Cand ma gandeam ca nu voi mai rezista inca un minut, usa s-a deschis. Cu atentie m-a scos afara si m-a pus pe raft... am inceput sa ma racoresc. O, ma simteam atat de bine! ”Ei, asa este mult mai bine” m-am gandit. Dar, dupa ce m-am racorit, m-a luat, m-a periat si m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut ca ma sufoc. “O, te rog, inceteaza, inceteaza, am strigat!” El doar a dat din cap si a spus: “Inca nu!” Apoi, deodata m-a pus din nou in cuptor. Numai ca acum nu a mai fost ca prima data. Era de doua ori mai fierbinte si simteam ca ma voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat. Am plans, eram convinsa ca nu voi scapa. Eram gata sa renunt.

Chiar atunci usa s-a deschis si El m-a scos afara si, din nou, m-a asezat pe raft, unde m-am racorit si am asteptat si am asteptat intrebandu-ma: ”Oare ce are de gand sa-mi mai faca?” O ora mai tarziu mi-a dat o oglinda si a spus: ”Uita-te la tine.” Si m-am uitat. Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu. Este frumoasa. Sunt frumoasa!!! El a vorbit bland: “ Vreau sa tii minte, stiu ca a durut cand ai fost rulata, framantata, lovita, invartita, dar, daca te-as fi lasat singura, te-ai fi uscat. Stiu ca ai ametit cand te-am invartit pe roata, dar, daca m-as fi oprit, te-ai fi desfacut bucatele, te-ai fi faramitat. Stiu ca a durut si ca a fost foarte cald in cuptor si neplacut, dar a trebuit sa te pun acolo, altfel te-ai fi crapat. Stiu ca mirosurile nu ti-au facut bine cand te-am periat si te-am colorat peste tot, dar, daca nu as fi facut asta, niciodata nu te-ai fi calit cu adevarat. Nu ai fi avut stralucire in viata. Daca nu te-as fi bagat pentru a doua oara in cuptor, nu ai fi supravietuit prea mult fiindca acea intarire nu ar fi tinut. Acum esti un produs finit. Acum esti ceea ce am avut in minte prima data cand am inceput sa lucrez cu tine.”



Daca viata pare grea si esti lovit, batut si impins aproape fara mila; cand lumea ti pare ca se invarteste necontrolat; cand simti ca esti intr-o suferinta ingrozitoare, cand viata pare cumplita, fa-ti un ceai si bea-l din cea mai draguta ceasca, aseaza-te si gandeste-te la cele citite aici si apoi discuta putin cu Olarul. :)

Motanul incaltat

Mda... deci ninge din nou. Credeam ca iarna e pe sfarsite. Ca a venit Sfantul ala Valentin, a umplut tara de inimioare si a dat caldura. Si nu in calorifere. A, nu?? Hmm, probabil am visat.

Si tocmai cand ma pregateam sa imi port din nou cizmele noi reparate, ea se decide sa mai arunce cu niste lopeti de zapada, sa mai dea un viscol, un inghet sau vreo mazga. Asa, sa nu ne pice bine martie... I(winter) = !like.

Sa va spun patania cu cizmele. Deci cizmele mele preferate, purtate mereu cu grija, luate la reduceri exact anul trecut in ianuarie, de la Zara, anul asta s-au desprins. Sa nu imi vina sa cred. Eu cu Zara am fost dragoste la prima vedere, din acel an in care am stat in Spania. Si nu ma asteptam la asa ceva din partea ei. Nu as fi crezut vreodata ca ma va dezamagi si ma va lasa la greu. Nu ea.

Cu aceasta ocazie mai multe voci feminine din randul prietenelor au inceput cu marturisiri legate de cum au fost si ele tradate de Zara, au inceput triste sa imi povesteasca infidelitatile ei si cum mai nou prefera sa isi vanda produsele de o calitate mai slaba, doar ca sa cumperi mai des. Pacat, noi oricum am fi revenit. Rusinica...

Incerc sa o iert, ma concentrez asupra iernii pana una alta. Ma uit din cand in cand pe fereastra cu speranta ca s-a oprit din nins, ca ce era pe jos s-a topit intre timp si maine dimineata gasesc culori gri in jurul meu si nu albe. Ca nu va dura mai mult de 1 minut sa plec din parcare si voi pasi vesela in weekend gandindu-ma ca primavara e aproape.

Vizionate recent

Ce ne face fericiti?

"Inteligenta este unul dintre cele mai mari daruri ale omului. Dar de prea multe ori cautarea cunoasterii alunga cautarea dragostei. Am descoperit de unul singur si altceva, in ultimul timp, si va ofer o ipoteza: inteligenta fara aptitudinea de a darui si de a primi afectiune duce la epuizare mintala si morala, la nevroza si posibil chiar la psihoza. Si afirm ca preocuparea si implicarea exclusiv intelectuala care neglijeaza relatiile dintre oameni nu poate duce decat la violenta si suferinta." (Flori pentru Algernon - Daniel Keyes)

Mi-am dorit de mult timp sa citesc aceasta carte, nu am gasit-o usor, dar efortul si asteptarea au meritat. Recunosc ca am citit pagini din ea chiar la serviciu si a trebuit sa ma abtin sa nu dau apa la soricei ;)

Charlie este un barbat de 32 de ani cu un IQ de 68, selectat pentru un experiment de marire a inteligentei printr-o interventie chirurgicala. Aceasta tehnica mai fusese aplicata cu succes lui Algernon, un soricel de laborator, iar in urma ei Charlie "primeste" un IQ triplat.

Odata gustand din fructul oprit, noul Charlie incepe sa descopere lumea prin niste ochelari noi: isi da seama ca inteligenta si fericirea nu merg mereu de mana, isi aduce aminte de copilarie si de parinti - intelegand cum o serie de intamplari din primii ani il influenteaza in viata de adult.

Sfarsitul...? Cred ca nu sunt prea multe posibilitati, deci poate parea previzibil. Chiar daca il veti intui pe parcurs, sunt sigura ca veti citi cu placere cartea pana la ultimele randuri. Pentru ca frumusetea romanului nu sta intr-un final spectaculos, ci tocmai in drama eterna a conflictului dintre intelect si emotii.

"Orice om cu judecata isi va aminti ca tulburarea vederii este de doua feluri si are doua cauze, fie intrarea din lumina in intuneric, fie iesirea de la intuneric la lumina, ceea ce este tot atat de adevarat pentru ochiul mintii ca si pentru ochiul trupului." (Republica - Platon)

Cum se face un bagaj

Am un dor nebun de o calatorie... chiar daca stiu ca nu se va concretiza in urmatoarele saptamani, visez... :) planific... :) cercetez.... :) De exemplu, cum sa impachetez incat sa imi incapa cat mai multe ;) (aka bluzite, rochite, balerini si cercei :P)

A fi sau a nu fi............ romantic

Recunosc ca nu am stat niciodata atat de mult pana sa scriu/sa compun un post. Totul a pornit de la o idee nastrusnica de a da cuiva peste nas, care ma "jignise" cum ca as fi o romantica incurabila; ceea ce mie mi se parea o absurditate datorita timpurilor pe care le traim. Pentru ca nu m-as fi gandit ca exista un oscior romantic in mine daca eu asociam aprinderea lumanarilor cu lipsa curentului electric...

Asa ca le-am intrebat pe prietenele mele ce cred despre boala asta numita "romantism" si a fost tare interesant ce mi-au raspuns :)

Nicoleta: "Exista romantismul de la tv si cel real; in cel real m-as incadra. Sa faci lucruri marunte care stii ca celuilalt ii fac placere (sa ii aduci flori, sa ii pregatesti baia, sa ii lasi biletele prin casa, plimbari lungi pe Copou, imbratisarile dragute). Relatiile sunt in primul rand multa munca si fara romantism nu s-ar mai pastra indragosteala. E necesar romantismul si in zilele noastre chiar exista... inca mult. E mai usor sa fii romantic cu o femeie, decat cu un barbat - nu ai cum sa ii daruiesti in fiecare zi o masina :)))"

Roxana: "Ce inteleg eu prin romantism acum? Nu ceea ce intelegeam cu ceva timp in urma. Romantismul, ca si dragostea, sta in detalii. Sau, cel putin, asta simt eu. Si imi place, nu cel de inceput, de cucerire si gata!

Hai sa-ti dau si cateva exemple traite :)) : pai, cuvinte spuse efectiv cand nici nu te astepti sau nu se asteapta, cina la cate un restaurant dragut, si nu faimos pentru dichis...(si asta iarasi in seri ''neasteptate''), un buchet de flori cu 31 de fire, ''insotit'' de rugamintea sa-i mai oferi o luna din viata ta :), cate un dejun sau un pranz pregatit care te poate surprinde atat in cine stie ce zile mohorate!..., o hotarare de-o clipa si o invitatie intr-un oras romantic sau in orasul preferat...Si cate si mai cate!!! Si, evident, ca partea materiala e un fleac aici, ce conteaza e ceea ce vezi in ochii lui si ce vede el in ochii tai. (deci, si romantismul se ''priveste in ochi'' :) )

Da, romantismul se mai manifesta. Sunt oameni care inca mai stiu ce inseamna . Si cei care il simt si nu-l fac ''pe de rost'', vin cu aceste detalii nu doar la inceput.

Ti-am dat cateva exemple din ce am trait in ultima perioada mai ales. Pentru ca, ce-i drept, nu se intalnesc oamenii acestia foarte des; sunt putini care sunt educati sa fie asa si care hranesc cu aceste detalii dragostea pentru celalalt. Dar, sunt."

Oana: "Dead and buried. Obsolete pentru vremurile noastre. Acum totul se petrece cat mai repede, pragmatic - "vrei sa ne'o punem?" s-au dus vremurile cand el ii compunea ei poezii, scrisori de dragoste din tinuturi indepartate, s-au dus timpurile cand si-ar fi riscat si viata ca sa ii sarute mana domnitei. Normal ca se mai intampla cate un sms dragut sau o floare sa apara, dar tehnologia a omorat romantismul :)) si chiar daca nu esti romantic, ai vrea ca celalalt sa fie cu tine :D"

Linda: "Cred ca mai exista romantism, mai ales la inceputul unei relatii, dar se mai gaseste si dupa mai multi ani de convietuire in unele momente.

Eu nu m-as putea defini daca sunt romantica sau nu. Cred ca nimeni nu ar putea face asta. Pentru ca fiecare avem momente si mai bune si mai rele si chiar nu cred ca cineva poate fi in starea aia "high" care te face sa fii romantic, tot timpul. Desi daca ma gandesc mai bine, cred ca unele persoane ar putea pur si simplu sa nu fie deloc romantice. Nu le place sa-si manifeste dragostea cu dulcegarii. Si uite asa am ajuns la definitia romantismului.... Sa fie romantismul doar dulcegarie? Poate ca nu, dar cam asa il vede toata lumea. Desi, orice ai face cu dragoste si cu gandul la cel drag se poate numi un gest romantic (chiar si curatarea unui grepfruit pt cel drag :P). Dar pentru mine, ca fata, parca tot dulcegariile si alintarile inseamna romantism. Si poate pentru majoritatea fetelor. Dar pentru barbati cred ca are o cu totul alta definite. Trebuie intrebati. : ) Si romantism ar mai fi sa mi se daruiasca flori fara motiv, sa plecam amandoi inopinant de la servici sa ne petrecem ziua in parc (:P), sa stam imbratisati, sa ne sarutam pe strada, sa ne iubim in mare... "

Maria: "Daca ar fi sa fiu ironica, as spune ca romantismul se manifesta acum printr-o schimbare a relationship status-ului pe facebook sau printr-o declaratie cu pupicei pe "wall"-ul partenerului. Sau printr-o imbratisare in Vama Veche, unde, oricum, toti, de la o anumita ora, se imbratiseaza.

Dar pentru mine, romantic a fost cand am fost luata de mana si nu ma mai asteptam la asta, cand am inchis ochii si m-am lasat purtata de clipa, negandidu-ma ca nu e bine ce fac. Cand am primit un cadou, din mana lui (si nu, nu era un inel), cand am fost incheiata la sireturi, cand l-am vazut plangand, pt relatia noastra..."

As mai putea spune ceva dupa prietenele mele? Don't think so... Au zis ele tot.

Bantuitii lui Chuck Palahniuk

Datorita faptului ca mi-a mers bine in w/end si biscuitii cu ciocolata si prajitura tiramisu mi-au iesit demential, cred ca si laptopul pe care il credeam mort acum merge (aici multumiri si plecaciuni lui Vlad), mi-am zis sa incerc ceva si aici pe blog :)

Desi mi-am despodobit bradul mai devreme ca in nici un an (deobicei asteptam sfarsitul lunii ianuarie), spiritul unor mici rezolutii pe noul an tot mai imi da tarcoale. In fiecare an "numar" cam cat am citit cu un an inainte si ma gandesc cam ce as vrea macar in primul quarter sa citesc in noul an. Ma mai gandesc si la calatorii, dar despre asta va povestesc alta data.

Asa ca la mine arata cam asa anul 2010:

• Eficienta in 7 trepte – Stephen Covey
• Jurnal - Oana Pellea
• Dincolo de bine, dincoace de rau – Alice Nastase & Aurora Liiceanu
• Iubirea – Lazarev
• Ma numesc Rosu – Orhan Pamuk
• Marele Gatsby – F. Scott Fitzgerald
• Toate numele - Jose Saramago
• Jurnal filozofic -Constantin Noica
  

Si 2 carti incepute si neterminate in 2010.


Cartea pe care nu am terminat-o anul trecut, ci in w/endul care tocmai a trecut (daca va spun ca am avut un w/end prolific... :P), e Bantuitii a lui Chuck Palahniuk, un experiment pentru mine care s-a dovedit in final o placere mai mare decat alte carti de la care aveam asteptari mai mari. Trebuie sa recunosc ca nu pot sa ma apuc imediat de inca o carte de a lui Palahniuk, nu ca nu mi-ar placea stilul in care scrie, ci pentru ca nu am destul optimism in mine sa compensez cu drama, durerea si raul care revarsa din realitatea ilustrata in romanele lui.

Bantuitii este o satira adusa societatii contemporane ahtiata dupa realityshows, explorand in acelasi timp pasiunea noastra morbida pentru suferinta si tentatia de a face din ea profit.

Pe scurt, un grup de 17 persoane se decid sa participe la o "tabara" secreta de scriitori timp de 3 luni. La inceput grupul traieste in conditii normale, favorabile, insa ulterior cu totii isi dau seama ca ar vinde o poveste mult mai buna daca ar suferi in aceste 3 luni, devenind mai bogati dupa ce oamenii ii descopera. Fiecare incepe sa distruga conditiile in care traiesc, negandindu-se ca si ceilalti actioneaza asemanator, sabotandu-se in acest fel si ajungand in final sa se lupte cu foametea, frigul si intunericul.

Palahniuk are si un short story dupa unul din capitolele din carte, [corect ar fi ca mai curand unul din capitolele din carte este nuvela pe scurt - nuvela Guts aparand in 2004, romanul Haunted in 2005], care se pare mereu aduce valuri de lesin in diferite turnee de promovare a romanelor sale cand o citeste audientei.

Va recomand cam orice de Palahniuk, pe mine ma mai asteapta acasa o carte de-a lui (dar o sa ma mai stea un pic), caci sunt sigura ca nu o sa va lase reci: veti fi fie prea scarbiti, fie prea tristi, fie prea deziluzionati, fie prea revoltati, dar o veti tine minte.

Ganduri la inceput de an

Am amanat sa scriu ceva spre sfarsit de 2010, in principal din cauza faptului ca nu mai imi vine sa scriu despre finaluri, sa tai linii si sa fac calcule, sa pun in balanta ce a fost bine si ce ar putea fi schimbat in urmatorul an. Parca spre deosebire de alti ani nu a fost nici atat de asteptat sa se termine si sa inceapa unul nou, pentru ca dupa mult timp a fost un an interesant - cu bune, cu rele, dar vesel... M-am simtit ca la prima ninsoare in Iasi: cand unii fascinati scriau despre cat de fain poate arata o urbe asa veche precum Iasiul, cu lumini calde de Craciun, in ninsoarea abundenta a iernii, eu ma gandeam doar la ghetus, dezghetat si curatat masina.

Ma simt insa bine sa scriu ceva despre inceputuri. Pentru ca inceputurile sunt frumoase, ramane o amintire nostalgica mereu despre ele, cateodata nu sunt apreciate la adevarata lor valoare si poate ar trebui pretuite mai mult.

Inceputurile sunt ocazii de noi trairi, noi lectii si experimente. Sa ne bucuram in noul an cand recunoastem anumite inceputuri si sa traim diferit experienta, clipa, sa apreciem altfel noua sansa care ne este data. Sa nu ne fie frica de nou, de schimbari (aici subscriu), sa fim singuri sau alaturi de cineva, sa plecam departe in locuri din afara spatiului nostru de confort, dar nici sa nu uitam sa mai aruncam cate un ochi in interiorul nostru.

Sa invatam ceva din fiecare intamplare si sa nu avem impresia ca nu exista nici un aspect pozitiv dintr-o faza nasoala - nu avem imaginea de ansamblu a lanturilor de consectinte ale actiunilor noastre si ale celorlalti.

Sa preferam sa zambim in loc de o incruntare.

Sa ascultam bine in interiorul nostru cand cautam raspunsuri.

Si cel mai important, sa apreciem orice forma de iubire pe care o traim: sa ne bucuram cand avem timp sa stam cu copilul nostru in pat si inventam povesti din imagini colorate, sa ne bucuram cand am gasit la mii de kilometrii fratele pe care nu l-am avut niciodata, sa ne bucuram cand ne suim din nou in avion spre o noua destinatie si reusim sa ne mai hranim sufletul cu o noua calatorie, sa ne bucuram cand dam peste iubirea mult cautata, gasita numai o data.