Astazi mi-am facut ordine prin mailuri (ma apuca cateodata... incredibil, dar nu sunt ordonata all the time sau in orice aspect al vietii.. :D) si am dat de o "corespondenta" mai veche cu un drag prieten pe care l-am cunoscut in facultate. Ma rog, ne-am cunoscut in facultate, am lucrat in aceeasi organizatie studenteasca, insa fiind mai mare a si absolvit inaintea mea. Fapt pentru care am tinut legatura la distanta prin mailuri. Spun distanta pentru ca nu a ramas in Iasi, iar intreaga noastra corespondenta s-a derulat pe fundalul unor deziluzii sentimentale pe care amandoi le traiam in acelasi timp.
Intotdeauna l-am simtit apropiat si dornic sa ma protejeze, un fel de frate pe care nu l-am avut niciodata, insa pana astazi nu mi-am dat seama niciodata cat de prostuta puteam fi. Atatea sfaturi bune mi-a dat (pe care abia acum imi dau seama de ele), iar eu pur si simplu imi doream in acel moment sa imi zica solutia salvatoare, rapida, care sterge totul cu buretele si ma ajuta sa ma ridic a doua zi din pat si sa uit ce s-a intamplat.
Ne scriam mailuri lungi, precum foi din jurnal adolescentin, cu tot ce faceam, insa mai ales cu ce imi "recomanda" el sa fac atata timp cat inca mai eram in facultate si detineam ceva tare pretios: timp. Astazi mi s-a umplut inima de nostalgie si de un pic de regret: ca nu am inteles la momentul potrivit ce a vrut sa imi spuna. Ca au trecut 6 ani si abia acum totul e evident. Nu, nu am inteles de vorba buna :)), mi-au trebuit lectii....
Ce am scris mai jos, face parte dintr-unul din mailurile noastre, un citat imprumutat de la Jorge Luis Borges:
"Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete…ca sarutarile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni, si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate in astazi si acum, pentru ca terenul lui “maine” este prea nesigur pentru a face planuri … si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatatea drumului.
Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult, pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza. Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si invata ca intr-adevar poate suporta, ca intr-adevar are forta, ca intr-adevar e valoros, si omul invata si invata … si cu fiece zi invata.
Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun, inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut. Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti. Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.
Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii. Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit. Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face. Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia nu va mai fi la aceeasi intensitate. Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece. Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata.
Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret. Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai. Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment. Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur,iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt… Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens.
Dar din pacate, se invata doar cu timpul…"
Privind inapoi (cu toate greselile pe care le-am facut) anii facultatii au fost niste ani minunati :)
