Ne place sa ne grabim: spre serviciu, in trafic, de la serviciu, sa treaca saptamana sa vina w/end-ul, sa treaca canicula, sa treaca ploile, ca apoi sa treaca gerurile; tot grabim timpul prin toate mijloacele posibile uitand de fapt ca ne scurtam noua zilele.
Imi aduc aminte ca ziua avea mai multe ore cand eram copil, ca un trimestru trecea greu, anul si mai greu si nu ma mai faceam odata mare (ce era in capul meu?). Si imi stabilisem niste piloni in fiecare anotimp care ma duceau mai repede spre anii semnificativi din viata: abia asteptam Pastele sa vina Iepurasul si sa pap cozonac, vacanta de vara era uber cool, ziua mea din toamna cand speram ca ai mei sa vina exact cu acele cadouri mult dorite si Craciunul in iarna.
Spre ce ma grabeam? Spre responsabilitati mai mari? Spre relatii complicate? Spre momente aiurea cand esti la pamant si trebuie sa te ridici singur? Spre zile in care efectiv nimic nu merge ca lumea si toti sunt hotarati sa iti dea in cap oricat te straduiesti sa stai la suprafata sa iei aer? Da... exagerez, dar ma deranjeaza rotita pe care tot o invartim ca niste hamsteri obositi si prostuti in acelasi timp: da'te, frate, jos de pe ea. Ia o pauza, nu te gandi la nimic, nu mai lua lucrurile in serios, nu iti mai asuma tu toate problemele, ca ele nu se vor rezolva niciodata toate si chiar nu poti mereu sa le faci fata, si pur si simplu ia-ti liber.
Omul crede ca fericirea se gaseste in afara lui, in acumularea de cat mai multe lucruri si asumarea a cat mai multor responsabilitati (da, asta inseamna familie si copii ;) ) si e tare aiurea ca abia asteptam sa le avem, ignoram total prezentul cu toata bogatia lui, ignoram de fapt viata. Grabindu-ne sa fim odata fericiti, de fapt uitam sa traim si ne multumim doar sa vietuim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu