E vechi pacatul - si nu esti prima vinovata!

Nu am prea multe motive sa fiu pierduta si totusi uit sa fac lucruri importante. De cateva zile imi sta mintea aiurea si stiu ca s-a intamplat ceva.

Becul din camera e ars si nu l-am schimbat inca. DVD-ul de la comp imi face figuri dar nu ma grabesc sa rezolv problema. Mi s-a ars becul de faza scurta de pe stanga. Cred ca circul asa de o perioada buna de timp fara sa imi dau seama (Multumesc, dragi politisti, ca am scapat fara amenda!). Am reusit si performanta sa nu spal vasele timp de o saptamana. Sunt parca in staza si nu reusesc sa ma trezesc.

M-am ambitionat duminica sa imi montez cu niste prieteni playerul de masina. Cred ca a durat 4 ore... Am simtit ca am pierdut o viata: nu puteam scoate vechiul player, apoi nu il puteam monta pe cel nou, apoi cand in sfarsit a intrat nu mai statea masca lui. Aaa! si mai am si un surub undeva pierdut prin "bord". Deja la sfarsitul celor 4 ore eram prea inghetata si obosita ca sa ma bucur de el. Incercasem sa incep seria reparatiilor si montarilor, in speranta ca lucrurile vor merge inspre bine, putin cate putin voi iesi din amorteala.

Altceva insa m-a scos din amorteala si nu a avut de a face cu nici o reparatie. Azi am aflat ca la prea multa lume le spunem prieteni, cand poate sunt doar niste amici, niste colegi, niste cunostinte. Da... cunostinte - ar fi un termen mai potrivit... Ca avem un automatism cand povestim o intamplare sa strecuram "eram cu prietenul meu", "prietena mea a zis", "unei prietene bune i s-a intamplat sa..." Si poate e prea multa forma si prea putin fond. Poate daca ne gandim intr-o zi sa facem o lista sincera descoperim cu stupoare ca nu sunt chiar atatia oameni legati sufleteste de noi pe care sa putem sincer sa ii numim prieteni si poate prea multor oameni le acordam increderea noastra. Sau poate e doar punctul meu de vedere: prea multe asteptari nefondate de la cei "dragi" (pe care ii numim noi dragi).

Am fost atat de trezita din amorteala incat am simtit ca sunt pusa la pamant. Insa furtuna aduce curcubeul, iar lucrurile marunte pot insemna mult. La sfarsitul zilei, cand ma intorceam acasa, pe ritmuri de tango argentinian, am vazut ca imi functioneaza un anumit buton ffff important - pe care fusesem suparata zilele trecute, caci credeam ca e stricat sau pus doar de decor - iar la mine in masina cam se abureau geamurile dupa o perioada... Neplacut.

In seara asta nu s-au mai aburit geamurile si am ascultat si muzica la playerul abia montat. Am gasit si un loc de parcare desi era full la mine la bloc. Maine am sa imi schimb becul de la farul din stanga. Am sa ii scriu si o scrisoare lui Mos Craciun (caci am fost cea mai cuminte anul asta), desi nu m-a cuprins spiritul Craciunului pe deplin. Dar poate imi vine cheful de cadouri, de prajituri si de miros de portocala. De beculete colorate si colinde. De veselie alaturi de prietenii care sunt pe acea lista...