Era 5 dimineata. Nu putuse dormi toata noaptea. Se hotari sa se ridice din pat. Merse in bucatarie, deschise larg fereastra si simti cum lumina limpede a diminetii ii atingea obrajii plini de lacrimi. Aprinse o tigara si incepu sa faca cafeaua obisnuita de dimineata. Tot pentru doua persoane. Din obisnuinta.
Bucataria mirosea a caise si aer racoros de dimineata. Roua. Se uita in zare printre copacii verzi din fata blocului. Era liniste. Linistea placuta a diminetii. Mai putin in capul ei. Capul ei vajaia de ganduri si framantari.
Aseara cand plecase furtunos pe usa nu ii mai pasa daca avea sa il mai vada vreodata. Se saturase de toate certurile cu el si mai ales de lipsa lui de vointa in a rezolva lucruri. Nu ii pasa daca il ranea prin indiferenta ei, faptul ca pleca din casa ii conferea o noapte de somn si de liniste. Dar numai de liniste nu a avut parte.... Acum, dimineata, ar fi vrut sa il gaseasca langa ea si sa se impace. Parca motivele nu mai erau atat de grave ca aseara.
Unde a fost aseara? La cine a dormit? Pe unde a umblat? Se va mai intoarce? Indiferent de cate tigari fuma tot nu gasea raspuns. De ce are telefonul inchis? Picioarele ii inghetau pe gresia rece a bucatariei. Mirosea a caise. El o fi dormit? Cum a putut?
Lumea a inceput sa plece la serviciu. Se duse in baie si privi in oglinda rece cearcanii adanci. Se spala pe fata, dar nu se schimba mare lucru. Lua periuta de dinti si observa ca a lui lipsea. Pentru cat timp avea sa stea plecat? Unde sta? Inima incepuse sa ii bata mai tare. Incepu sa planga. Daca nu se mai intoarce?
Batai in usa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu